|
||||
| Tezele cu subiect unic si “repetenţii” clasei politice |
|
“Superinspectorii” din Ministerul doamnei Andronescu, care au elaborat subiectele de la teza cu subiect unic la limba română, au încurcat personajele Niţă Ghiţescu şi Ghiţă Niţescu din schiţa “Triumful talentului” a lui Ion Luca Caragiale. Evident că vina pentru “abrambureala” comisă a fost dată pe “domnul XEROX”, care nu a copiat bine subiectele, iar copiii au fost “urecheaţi” pentru faptul ca s-au cramponat de numele celor doua personaje. Din păcate, reprezentanţi de seama ai clasei politice actuale, demonstrează faptul că nu este nicio tragedie dacă faci confuzii de personaje, elemente chimice, sau confunzi ţara cu un vapor şi legile ţării cu “legile lui Murphy”. Elena Udrea vorbeşte în direct la Realitatea TV de preşedintele Norvegiei. Această confuzie nu o impiedică să ajungă ministru la cel mai “rasfăţat” minister. Gigi Becali ştie să numere foarte bine până la 400 (cam atâtea oi intră intr-o stână de mărime medie). Cu toate acestea, Gigi Becali are şanse să ajungă din arest direct in Parlamentul European. Adrian Severin a condamnat faptul că în Bucureşti apa are de doua ori mai mult hidrogen decât oxigen. Cunoştintele de chimie etalate de domnul Severin, nu l-au impiedicat să ajungă înalt demnitar european. Traian Băsescu recunoaşte că nu a fost premiant la şcoală. Cu toate acestea doreşte să “controleze” tot ce mişcă în ţara asta … râul, ramul. În mare parte a şi reuşit. Tot Traian Basescu, promulgă legea de mărire a salariilor profesorilor iar după câteva luni consideră promulgarea legii o eroare. Emil Boc işi dă doctoratul în Drept Constitutional. Cu toate acestea, primele Ordonanţe emise de guvernul Boc sunt declarate neconstituţionale. Principele Duda candidează la presedintie având sustinerea Regelui Mihai. Monarhie?, Republică?, principe-preşedinte ?. Mă întreb, ce o să inteleaga copiii din această filă de istorie recentă ? Ar fi foarte bine daca elevii nu ar prelua modelul “stimabililor” enumeraţi mai sus. Ar fi şi mai bine dacă parinţii elevilor nu le-ar da acordul să citească acest articol. Nu de alta, dar poate le-aş da idei de “ succesuri” în viaţă. Material preluat integral de la Ion Beuca. Comments (0) |
| Ultima actualizare ( Vineri, 08 Mai 2009 05:42 ) |


