Tiberiu Lovin este jurnalist de investigaţie la România Liberă, dar şi blogger foarte cunoscut pe www.reportervirtual.ro. A "dat pumni" toată viaţa. În tinereţe ca boxer, mai apoi ca ziarist în luptă cu neregulile. Tiberiu ne-a acordat un interviu în exclusivitate, în care depănăm amintiri şi face comparaţia între fair-playul din box şi cel din presă.

China Birta Cristian: Am inteles ca ai facut box de performanta. Spune-ne de zilele tale de glorie, cand parca era mai usor sa imparti pumni decat sa imparti dreptatea prin ziar?

Tiberiu Lovin: Era prin 88 sau 89 cand am citit o carte despre fosti sportivi retrasi in munti. Unul dintre ei facuse box si s-a apucat de scris o carte. Eu avem veleitati de bataus al strazii, dar povestea mea a inceput de cand eram un biet fat, iar mama mea se uita la meciurile cu Marele Cassius Clay si la cele cu Ray Sugar Robinson. Imediat dupa ce am terminat cartea, m-am dus la sala de box din Bacau.

Auzisem povesti cu spartul nasului de o masa de fier etc. sau de pugilisti pusi sa taie lemne, un antrenament util, in locul aparatelor de acum. Din prima seara, antrenorul m-a bagat in ring sa vada daca am potential. Adversarul meu venea la sala de patru luni, deci mi-am facut cruce cu limba si-am zis ca ori eu, ori el. Si l-am lasat lat. Antrenorul a vazut ca n-am frica si stiu ceva bataie, asa ca m-a felicitat, in timp ce adevrsarul meu zacea cu ochii umflati si plin de sange. A fost prima victorie importanta, care nu este mentionata nicaieri in analele istoriei mele ca pugilist. Apoi au inceput antrenamentele dure, multe meciuri amicale si campionatele.

Si cate vreme dupa aia ai continuat sa lasi adversari lati? In box ma refer, desigur...
Pana-n 1992. Primul meci l-am castigat in 10 secunde. L-am facut KO pe un adervsar din Ploiesti. Primul meci oficial. Ultimul meci l-am castigat tot prin KO in 30 de secunde. Am fost unul dintre cei mai puturosi sportivi. Nu ma antrenam la fel de mult ca altii, dar aveam viteza, joc de picioare si loveam imprevizibil. Imi placea sa-mi trimit advservarii dupa tigari, cum se spune. Adica, eu eram inalt si slab, iar ei mici si cu muschi, iar apararea mea era sa fac eschive, sa-i pacalesc mereu si sa-i lovesc cand se asteapta mai putin.

Aha… ultimul meci a fost cu un rus, ala de l-am pus in cap in 30 de secunde. A fost o perioada frumoasa a adolescentei: multe cantonamnente, deplasari in tara si strainatate, cateva loturi nationale sub indrumare lui Relu Auras, escapade amoroase etc., samd. In plus... si bani. De la 14 ani am inceput sa-mi castig mai mult decat banii de buzunar doar prin pumni. Numai ca existau reguli, nu ca pe strada, chiar daca si acestea erau incalcate uneori iar arbitri faceau jocuri murdare. Nu mereu, dar au fost si cazuri.

Te-a ajutat boxul si mentalitatea de a da de pamant cu adversarul in momentul cand te-ai apucat de presa?
M-a ajutat, iar prima oara am dat de pamant chiar cu un ziarist, care a scris nu stiu ce gresit despre mine. Nu l-am batut evident. A fost o trecere putin ciudata de la cel despre care se scria in presa vremii la cel care scria despre altii. In plus, eu eram ciudatul lotului national sau olimpic de la Galati, care citea in timpul liber si scria poezii, unele si publicate.

Revin la intrebarea ta. M-a ajutat mult sportul pentru ca am stiut sa-mi privesc subiectele ca adversari, sa le masor foarte bine si sa le ghicesc punctele slabe. China Birta Cristian: Care "sport" e mai fair play: boxul sau ziaristica? Boxul, categoric. Acolo ai un singur adversar, iar singurul care te poate impiedica sa castigi pe drept este arbitrul de ring sau cei care noteaza pe margine. In presa insa... sunt x variante de adversari nevazuti. Nu exista o lupta dreapta in presa. E mult mai grea, dar daca o iubesti... atunci te lupti pana reusesti sa-ti invingi toti adversarii, atat vazuti, cat si nevazuti, plus arbitri care sunt partinitori de cele mai multe ori.

Fa o comparatie in cateva cuvinte despre cum era boxul romanesc acum 10 ani si cum e acuma. Avem motive de optimism sau de pesimism?
Nu stiu cum era acum 10 pentru ca am abandonat o cariera promitatoare de pugilist in 1992 fix pentru a duce o munca de Sisif sau lupte de Don Quijote in presa. Pot sa-ti spun insa cum era pe vremea mea. Imediat dupa 1990, boxul a redevenit popular, iar multi tineri veneau la sala in speranta d a ajunge vedete. Unii veneau doar pentru a ainvata sa dea cu pumnul si sa-ti bata colegii de clasa. Era o munca titanica insa pentru a face performanta.

Iti pot da exemplu de program. 7.30 incalzirea care tinea jumatate de ora sau 45 de minute, micul dejun extrem de subtire, iar la 10.30-11.00 al doilea antrenamant care dura o ora si jumatate, iar ultimul antrenament era la 17.00. Ieseam din sala peste doua ore. Ne antrenam mult si eram seriosi. Din pacate, multi din fostii mei colegi s-au apucat de prostii si au ajuns in grupari interlope, apoi au inceput sa comita infractiuni prin strainatate, iar unii au ajuns la puscarie. Au ramas aceeasi baieti buni cand ma intalneam cu ei intamplator, dar cariera de campioni, asa cum am fost, s-a transformat in articole despre batai, infractiuni si arestari.

Pai si acuma nu se intampla la fel? Vezi cazul lui Preda.
Acum, chiar am rupt legatura cu acest sport. Prefer sahul. Acum observ doar ca problemele sportivilor au escaladat un zid mult prea mare, iar dincolo ii asteapta doar privarea de libertate. Numai ca acestea au aparut imediat dupa anii '93-94. Stii ce le lipseste sportivilor de acum? Educatia. As putea spune cei sapte ani de acasa sau bunul simt. Toti se cred mari si tari ca fac nu stiu ce sporturi sangeroase. Ei bine, eu am invatat pe vremea mea ca daca vreau sa intru la puscarie atunci trebuie sa bat un om pe strada, iar instanta va considera ca eu am fost inarmat pentru ca am facut un sport periculos. Niciodata nu am batut pe cineva fara sa fiu provocat. Ba, chiar am asteptat sa loveasca primul.

Oare acest lucru nu e si un semn ca a fi sportiv acum in romania nu ne practic nici un geseft, nici o afacere? Si ca fara sa intri in chestiuni de astea ilegale nu rezolvi nimic ca nu te aprecieaza nimeni?
Numai ca eu am evitat zonele de conflict cum ar fi discotecile, barurile deocheate etc. Eu nu am intrat in spoort pentru a face o afacere. Am fost extrem de incantat cand am incasat primii bani: 50 de lei. Nu pentru meci, ci era indemnizatia. Apoi am castigat destul, dar niciodata nu m-am gandit la bani. Am vrut pur si simplu sa fiu cel mai bun. Uneori am reusit. Si sunt mandru ca am adus cu echipa de atunci primul titlu de campion national pentru Bacau. Ma referi, primul titlu national pe echipe.

Revin la intrebarea ta. Este o tampenie sa incerci sa iesi in evidenta prin chestii ilegale. Daca esti bun, atunci vei fi remarcat si vei ajunge sa ai si bani doar pentru activtatea ta din sport. Vei fi si vedeta. Orice poti obtine doar prin seriozitate si multa munca.

Ce inseamna pentru tine sportul local? Ce amintiri iti trezeste?
Pe scurt: competitie. Imi amintesc ca nu se vorbea de blaturi la orice ca acum. Tocmai am auzit de un blat absolut jenant in fotbal. Meciul dintre doua echipe s-a terminat cu 6-4, iar pe tabela arbitrului a fost trecut 6-6 pentru ca una dintre echipe sa se califice. Vorba balenei Moby Dick: Nu mai exista pic de respect. Asta ne lipseste: respectul pentru ceilalti si pentru noi. De aceea se intampla absolut orice in Romania: medicii isi bat joc de pacienti, soferii de politisti, justitia de deptate, politicienii de electorat etc.

Apropo de caile gresite pe care pornesc unii sportivi. Ce parere ai de ideea ministerului de a reduce orele de educatie fizica in scoala?
Cred ca Ambramburica a fost corijenta la sport si acum se razbuna pe fostul profesor. Este evident o prostie cu P mare. Nu ne este de ajuns sedentarismul timpuriu si apoi dupa ce intri la munca? Hai sa vedem programul unui copil din ziua de azi Se trezeste si da drumul la televizor, deci sta, apoi la laptop sau computeri, deci sta, apoi se urca in masina, metrou, tren orice, deci sta, se duce la scoala si sta pe scaun, se intoarce, apoi tv, calculator etc. AVEM nevoie de sport mai mult, nu de program redus. In toate sporturile, lumea se plange de baza foarte mica de selectie.

Unde e statul, banul nostru, in toata aceasta chestiune? Unde sunt programele pentru sport, pentru sanatatea copiilor nostri?
Vreau sa fiu foarte sincer si sa dau un raspuns de care-mi este rusine: nu stiu.

Mai faci sport acuma, un pic de miscare cat de cat?
Pot sa nu raspund? Sau sa zic "No comment"? Mai joc fotbal, ma prefac ca trag de niste fiare prin casa, alerg pe teren destul, dar nu mai fac sport organizat. Sun un bosorog neneorocit. De ce? Pentru ca nici nu mai am cu cine. Dar pot oricand si oricat sa joc sah, ba chiar cu oricine.