STIRI
Miercuri, 06 Mai 2009 12:28    PDF Imprimare Email
Emil Boc: "Am început cu achitarea datoriilor pe care guvernul central le-a avut către firme"

  Alocuţiunea primului-ministru Emil Boc la deschiderea oficială a TIMM 2009

Domnule ministru, domnule preşedinte al Senatului, doamnelor şi domnilor,

În primul rând, felicit Ministerul pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii pentru că a profitat de această ocazie excelentă a săptămânii europene a întreprinderilor mici şi mijlocii şi a organizat acest eveniment în condiţii restrictive din punct de vedere financiar, demonstrând că are capacitate şi ştie să se mobilizeze şi în vremuri grele.

Sunt aici pentru a spune un lucru foarte clar. Orice stat, pentru a-şi putea îndeplini obligaţiile sociale pe care le are, trebuie mai întâi să producă prosperitatea necesară, pentru a putea face faţă obligaţiilor pe care le are. De aceea, avem deplină încredere că prin ceea ce vom face în continuare, întreprinderile mici şi mijlocii, mediul de afaceri, mediul economic, va putea să reuşească chiar şi în aceste condiţii dificile de criză.

Ştiu că nu toate măsurile pe care le-am luat sunt primite cu braţele deschise. Ele însă au fost concepute într-un pachet, pentru a preveni, acolo unde este cazul, sau pentru a înlătura evaziunea fiscală şi pentru a susţine activitatea economică în aceste condiţii grele. Şi aş face câteva referiri la ceea ce guvernul a făcut şi face în acest moment pentru a ne asigura că mediul economic reuşeşte să producă acea prosperitate necesară statului, pentru ca după aceea să ne putem achita de obligaţiile sociale pe care le avem. Întotdeauna, înainte de a împărţi ceva, trebuie să produci ceva şi ştim acest lucru.

Am început cu achitarea datoriilor pe care guvernul central le-a avut către firme. Şi a fost un efort bugetar de aproape un miliard de euro.

În al doilea rând, nu ne-am atins de cota unică, nu ne-am atins de TVA, nu ne vom mai atinge anul acesta de contribuţia de asigurări sociale, ca rămân la aceste niveluri.

În al treilea rând, am conceput câteva măsuri prin care bugetul este orientat spre menţinerea locurilor de muncă şi crearea de noi locuri de muncă. 20% din banii bugetului, pentru prima dată în România, sunt alocaţi pentru investiţii. Evident că, de la momentul adoptării bugetului, până când aceşti bani produc efectiv consecinţe în viaţa de zi cu zi, trebuie să treacă o perioadă de timp legată de organizarea licitaţiilor, de adjudecarea lor, de începerea lucrărilor. Dar, deja avem semne că aceşti bani produc efectiv efecte în economie prin menţinerea locurilor de muncă. 20% din banii de buget sunt alocaţi pentru investiţiile masive în infrastructură, fie că e vorba de transporturi, agricultură, educaţie, sănătate, mediu, şi aşa mai departe.

Tot în acest context, am modificat legea achiziţiilor publice pentru a scurta duratele – şi, aici felicit şi Ministerul pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii pentru că, pe componenta absorbţiei fondurilor comunitare, a făcut un efort într-adevăr considerabil, a descâlcit legislaţia şi a scurtat termenele de la depunere până la aprobare şi de la aprobare până la semnare, şi acum, prin reorganizarea procedurii licitaţiilor, de la momentul anunţării licitaţiei până la adjudecarea acesteia, astfel încât, în timp rapid, cu respectarea condiţiilor de transparenţă şi utilizare corectă a banului public, să vedem rezultatele pe care le scontăm în urma investiţiilor despre care am vorbit.

De asemenea, am făcut din absorbţia fondurilor comunitare o prioritate absolută. Ieri ne-am întâlnit în prezenţa unor înalţi oficiali europeni, unde am prezentat, pe de o parte, lucrurile pe care le-am făcut - şi care au fost apreciate. Suntem pe drumul cel bun. România poate profita de aceşti bani de la Uniunea Europeană, de aproape 30 de miliarde de euro pe întregul ciclu financiar, bani care pot să modernizeze din temelii România.

Am simplificat legislaţia, am scurtat termenele, am oferit mult mai multe avantaje întreprinzătorilor. Mediul de afaceri beneficiază în acest ciclu de un miliard de euro alocaţi numai pentru această componentă, ca să nu mai vorbim de componentele de la Ministerul Muncii prin care, iarăşi, intră sume importante de bani pentru sprijinirea întreprinderilor care angajează şomeri sau persoane care nu sunt încă în câmpul muncii în momentul de faţă, sau pentru alte componente.

În patru luni de zile, am reuşit să facem cât a făcut guvernul anterior în doi ani de zile, şi sub aspectul proiectelor depuse, şi sub aspectul proiectelor aprobate, şi sub aspectul contractelor de finanţare, demonstrând că suntem pe drumul cel bun şi urmează să se vadă şi rezultatele. Acum, presiunea este la nivel local, ca administraţiile locale să organizeze licitaţiile pe baza contractelor semnate, pentru ca banii să intre efectiv în economia românească.

Avem programul de capitalizare a CEC-ului şi a Eximbank-ului, prin care, iarăşi, vom găsi resurse financiare pentru IMM-uri. Acum se finalizează – probabil că astăzi - Acordul cu Comisia Europeană şi FMI. Se vor vorbea aici, că, într-adevăr, Guvernul a făcut un efort considerabil – marea majoritate a condiţionalităţilor din aceste contracte de împrumut este în sarcina Guvernului. 13 miliarde din aceşti bani merg la Banca Naţională a României – cei mai mulţi. Sperăm că Banca Naţională a României, prin corelarea politicilor monetare cu cele fiscale, va reuşi în perioada următoare să dezgheţe piaţa creditării din România. Guvernul face tot ce-i stă în putinţă. Ne-am luat condiţionalităţile pe care le vom realiza, acum sperăm ca şi prin politica Băncii Naţionale, în perioada următoare, vor scădea dobânzile, vor fi mai multe lichidităţi financiare pe piaţă, astfel încât să avem bani pentru creditarea întreprinderilor mici şi mijlocii şi a economiei în ansamblu, pentru noi locuri de muncă şi pentru menţinerea celor existente, pentru că cei 13 miliarde de euro vor merge pentru consolidarea rezervelor valutare ale ţării. Asta înseamnă, că, pe de-o parte vom putea menţine, repet, prin efortul pe care şi Banca Naţională îl va face, o corelare raţională a raportului între euro şi leu, adică un curs de schimb rezonabil şi acceptabil pentru economia românească. Şi, nu în ultimul rând, prin posibila diminuare a rezervelor minime obligatorii, existând acum acest împrumut, să putem avea mult mai mulţi bani pe piaţa românească pentru a putea acorda credite. Iar cei 5 miliarde de euro care vin de la Comisia Europeană la Ministerul Finanţelor pentru deficitul bugetar, asta va însemna că statul nu se va mai împrumuta în fiecare zi de pe piaţă şi acei bani pe care astăzi îi ia statul vor rămâne la dispoziţia dumneavoastră, a întreprinderilor şi a băncilor, pentru a produce credite pentru proiecte în economia românească, noi având posibilitatea să finanţăm deficitul bugetar din acest împrumut pe care-l luăm de la Comisia Europeană, de 5 miliarde de euro.

Deci, spun că sunt condiţiile oarecum optimiste, ca în perioada următoare să sperăm într-o îmbunătăţire a mediului de afaceri şi, implicit, a bunului mers al economiei româneşti. Lucrăm, aşa cum am menţionat, la promisiunile pe care le-am făcut legate de neimpozitarea profitului reinvestit şi această măsură va fi luată de către Guvernul României tot în acest sens, al sprijinirii mediului de afaceri.

Am făcut deja o primă evaluare a numărului de impozite, taxe şi tarife parafiscale. Am redus deja 176. Până la 14 mai vom avea deja actele normative elaborate pentru eliminarea sau reducerea unora dintre ele, tocmai pentru a scuti mediul de afaceri de aceste taxe, impozite, care iau şi timp, iar pe noi ne costă mai mult să le administrăm decât banii pe care-i luăm din cuantumul acestor taxe, adică vom simplifica şi această legislaţie, cu privire la fiscalitate în România.

 

Pe această cale sperăm să putem să vă dăm mult mai multe veşti bune în perioada următoare, iar dumneavoastră, românilor, prin locurile de muncă pe care le aveţi pentru ei şi pe care le veţi crea în continuare, astfel încât să trecem prin această perioadă dificilă şi să pregătim relansarea economică a ţării în condiţii bune.

Vă felicit încă o dată. Vă urez succes în ceea ce faceţi. Şi, încă o dată, felicitări, domnule ministru, felicitări Ministerului pentru IMM-uri, pentru demersul de astăzi.

Mult succes tuturor!

Emitent: Guvernul Romaniei – Biroul de presa

Comments (0)

Ultima actualizare ( Miercuri, 06 Mai 2009 12:30 )
 

Vizitatori online

Avem 2 vizitatori online