Naționala României în Epoca de Aur

rosia montana sigla 300x187 Naționala României în Epoca de Aur
Ca urmare a demersului jurnalistic realizat de Mihai Goţiu, informaţii revoltătoare referitoare la Federaţia Română de Fotbal (FRF) şi disponibilitatea acesteia de a se asocia cu Roşia Montană Gold Corporation (RMGC) au ajuns la cunoştinţa publicului. Înregistrările audio ale negocierilor purtate de FRF cu cei pe care îi credeau reprezentanţii companiei miniere RMGC sunt cu atât mai importante cu cât este singura dată când publicul are acces la tratative care de obicei au loc cu uşile închise.
Campania Salvaţi Roşia Montană condamnă practicile servile ale instituţiilor din România dispuse să-şi compromită imaginea şi reputaţia în schimbul unor beneficii financiare. Mai mult, Campania Salvaţi Roşia Montană va susţine şi va încuraja întotdeauna iniţiative ca cea de faţă, de demascare a operaţiunilor murdare de greenwashing întreprinse de RMGC.
Acţiunea prin care aceste fapte au fost documentate reprezintă cea mai semnificativă acţiune de tip „yes men” din România. Aceasta s-a desfăşurat cu cea mai mare discreţie pe 14 februarie la Bucureşti. Acţiunea a fost ulterior asumată de grupul „11 pentru România” prin intermediul reţelelor de socializare. Într-o postare-manifest pe pagina oficială a grupului se arată: „Sub pretextul unui banal contract de sponsorizare poţi obţine orice. Iar beneficiarii îşi vor oferi rapid pe tavă tăcerea şi mai mult de atât – sprijinul. Personajul nostru de acum e Mircea Sandu, dar mai ieri au fost media, grupul experţilor independenţi pe probleme de patrimoniu şi aproape oricine şi-a dorit nişte arginţi.” Motivaţia care a stat la baza acestei iniţiative este completată: „Corporatişti, politicieni şi specialişti de tot felul mai pun la cale o strategie, o mică dezinformare sau poate chiar un mic tratat – ca tu să fii redus la tăcere. Până să reacţionezi, întreaga maşinărie se va fi pus în mişcare spre a strivi orice act rebel, trezirea conştiinţei sau orice alt gest de împotrivire. Sau cel puţin ei aşa îşi doresc. În opinia lor, Roşia Montană n-ar trebui să existe.”
Reacţiile din presă rămân din păcate palide pe acest subiect: „Observăm cu mâhnire că trusturile de presă din România acţionează în continuare ca un prestator de servicii pentru RMGC şi privează publicul larg de informaţii preţioase privind uşurinţa cu care instituţii publice cedează în faţa interesului corporatist”, a declarat Sorana Olaru Zăinescu, membru al Campaniei Salvaţi Roşia Montană.
„Pe parcursul întâlnirii cu FRF am tot aşteptat ca inepţiile pe care le propuneam Naţionalei să stârnească opoziţie şi să fiu trimis la plimbare. Aş fi preferat de o mie de ori ca acţiunea noastră de tip yesmen să eşueze, dar să plec acasă ştiind că nu este posibilă cumpărarea Naţionalei. Cu toate acestea, îmi păstrez convingerea că în România sunt suficienţi aceia pentru care nu banii sunt valoarea supremă”, a declarat unul dintre „yesmanii” implicaţi in acţiunea din 14 februarie.

S-ar putea să vă intereseze şi:

Acest articol a fost vizualizat de 3 ori
Sunteți aici: Prima pagină: » În prim plan » Naționala României în Epoca de Aur
Autor: pe 17 Feb 2012. în În prim plan, Național, ONG. Poți urmări răspunsurile la acest articol prin RSS 2.0. Poți adăuga un comentariu sau un trackback către acest articol

Lasă un comentariu

Abonează-te la cele mai
importante ştiri din politica locală!

Adresa de email:

  • Quercetti: Cu oamenii in strada putin probabil sa mai revina ca ministru.
  • Mihnea: Am vazut acea emisiune, chiar a fost una obiectiva, a avut opinii de ambele parti ale...
  • Calin: Practic lor nu le-a convenit ca nu au fost invitati in emisiune? Pai daca cei de la Alburnus Maior nu au...
  • andrei crivat: Io am servit patria numa’ 3 luni, c-a venit revolutia. Am fost foarte trist cand am descoperit...
  • Cristian China Birta: Si ce bine ne statea in acele frumoase salopete albastre cu miros de clor si de comunism…...

VIDEOTECĂ

Bucureşti
Sectorul 2

Parcări inteligente în sectorul 2

Comunicate Prezentarea proiectului de construire a şase module automate cu un total de 633 de locuri noi de parcare...

17 Feb 2012 / Niciun comentariu / Citește mai mult »
Timiş
harta timis

Primăria Jimbolia: Proiect transfrontalier româno-maghiar de promovare a valorilor culturale locale

Comunicate Proiectului HURO /0901/194/2.5.1. cu titlul Dans şi muzică fără frontiere, cu un buget total de 69.746 euro, derulat...

17 Feb 2012 / Niciun comentariu / Citește mai mult »
Argeş
tnl arges

TNL Argeș: Mihai Răzvan Ungureanu sfidează Codul Muncii

Comunicate, PNL Tineretul Naţional Liberal a aflat cu indignare cum fostul director general al SIE, Mihai Răzvan Ungureanu, confundă Palatul...

17 Feb 2012 / Niciun comentariu / Citește mai mult »
Sibiu
Sibiu

Sibiu: Distribuirea alimentelor din partea UE se apropie de final

Comunicate Serviciul de Asistenţă Socială mai are în stoc doar aproximativ 1 tonă de paste făinoase din totalul de...

17 Feb 2012 / Niciun comentariu / Citește mai mult »

© 2012 Politica Locala. Toate drepturile rezervate.