Primăria Sectorului 6 s-a confruntat, în ultima perioadă, cu foarte multe sesizări din partea asociaţiilor de proprietari/locatari în sensul că anumite persoane – proprietari de apartamente – execută lucrări de reabilitare termică individual, fapt ce încalcă prevederile legale.
Cu privire la executarea reabilitării termice a blocurilor de pe raza Sectorului 6, autoritatea locală face cunoscut cetăţenilor că reabilitarea termică a imobilelor cu destinaţie de locuit se execută conform prevederilor Legii 50/1991, republicată, pe întreaga construcţie, dar numai după obţinerea autorizaţiei de construire de la Primăria Sectorului 6.
Astfel, Autoritatea Locală a Sectorului 6 solicită asociaţiilor de proprietari/locatari să ia măsuri pentru oprirea executării unor astfel de lucrări individuale.
În caz de neconformare, proprietarii de apartamente care execută lucrări individuale neautorizate riscă să fie sancţionaţi cu amendă contravenţională de la 1.000 lei la 100.000 lei, plus obligativitatea dezafectării anvelopării şi aducerea faţadei la starea iniţială.
În cazul în care măsurile nu sunt respectate, autoritatea locală, prin serviciile abilitate, va înainta o cerere şi un proces-verbal constatator şi sancţionator către instanţele de judecată, prin care proprietarii să fie obligaţi să treacă la dezafectarea lucrărilor neautorizate.
Primarul Sectorului 6, Cristian Constantin Poteraş, dă asigurări că instituţia pe care o conduce acordă sprijin asociaţiilor de proprietari/locatari, atât cu privire la realizarea unor astfel de lucrări în conformitate cu legea, cât şi pentru obţinerea autorizaţiei de construire.
S-ar putea să vă intereseze şi:
- Sector 6: Reabilitarea termică a blocurilor de locuințe fără autorizație de construire, sancționată cu sume cuprinse între 1.000 și 100.000 de lei
- Sectorul 6: Noutăți privind reabilitarea termică a locuințelor
- Primăria Sectorului 6 a contractat 70 milioane de euro pentru reabilitarea termică a blocurilor din sector
- Primăria Oradea sprijină reabilitarea termică a blocurilor
- Sector 6: Dezbatere pe tema contractelor individuale de muncă
