Victor Ciorbea: O unificare a României cu Basarabia este cu putință numai prin voința celor două state

Victor Ciorbea, candidat pe listele Uniunii Social Liberale la alegerile parlamentare din
România, care se vor desfăşura pe 9 decembrie, a semnat “Pactul pentru Basarabia”. Pactule este o iniţiativă a unei coaliţii, Platforma Civică Acţiunea 2012, formată din peste 30 de organizaţii nonguvernamentale şi grupuri de iniţiativă care militează pentru reunirea României cu Republica Moldova.
Fostul premier al României a declarat, în momentul semnării, că “eu am această convingere a necesităţii regăsirii românilor de pe o parte şi pe alta a Prutului într-un singur stat încă din urmă cu 23 de ani”.
Victor Ciorbea a mai adăugat că încă din anii `90, de pe vremea când era lider de sindicat, a încercat să ajute Basarabia.
“În calitate de lider sindical pe atunci, lider al celei mai mari confederaţii sindicale, am trimis în Basarabia zeci de camioane cu cărţi în limba română, alimente, îmbrăcăminte. De asemenea, încă din 1990, şi am continuat în anul următor, am adus mii de copii basarabeni în tabăra de la Năvodari sau în taberele din alte zone ale ţării. Aceste acţiuni le-am continuat şi în calitate de primar general şi, bineînţeles, de prim-ministru. Consider că este realmente importantă semnarea acestui pact de colaborare cu această asociaţie de ong-uri pentru că o unificare este cu putinţă numai prin voinţa celor două state şi bineînţeles, a populaţiei din cele două state. Şi sunt convins că toate măsurile pe care le aţi prevăzut, de ordin economic, social, cultural, etc., ar fi de natură să ducă la realizarea, la îndeplinirea acestui scop cu totul extraordinar pentru orice român adevărat”, a declarat Victor Ciorbea.

Etichete: , , , , , , ,

Sunteți aici: Prima pagină: » Judeţe » Bucureşti » Victor Ciorbea: O unificare a României cu Basarabia este cu putință numai prin voința celor două state
Autor: pe 19 Noi 2012. în Bucureşti, În prim plan, Interviu, PNL. Poți urmări răspunsurile la acest articol prin RSS 2.0. Poți adăuga un comentariu sau un trackback către acest articol

Lasă un comentariu

Abonează-te la cele mai
importante ştiri din politica locală!

Adresa de email:

VIDEOTECĂ

Bistriţa-Năsăud
afis oficial varianta finala

Tabără de fotografie #TFB9Lumia930 pentru bloggeri, în Bistrița

Național În perioada 20-23 noiembrie, în Bistriţa vor ajunge 12 bloggeri, în tabără de fotografie pentru bloggeri #TFB9Lumia 930....

18 Noi 2014 / Niciun comentariu / Citește mai mult »
Vrancea
4

Opriți masacrul moralității în Vrancea!

Comunicate, PDL Gabriel Postolache, președinte al Partidului Denocrat-Liberal și candidat pentru funcția de senator în Colegiul Uninominal 2 Vrancea, a...

26 Noi 2012 / Niciun comentariu / Citește mai mult »
Gorj
ruset2

Ion Ruseț (PDL): În politică există norme pe care nu le întâlnești în viața de zi

Analize, Judeţe, Partide, PDL Ion Ruşeţ, preşedintele PDL Gorj şi candidat la Colegiul 1 Senat, a vorbit, într-un interviu acordat reporterilor alfanews,...

24 Noi 2012 / Niciun comentariu / Citește mai mult »
Bucureşti
dum

Lucian Diaconescu (ARD): România nu are Guvern

Analize, Judeţe Lucian Diaconescu, candidatul ARD la un post de deputat în colegiul 22 Bucureşti, a declarat zilele trecute că...

24 Noi 2012 / Niciun comentariu / Citește mai mult »

© 2017 Politica Locala. Toate drepturile rezervate.
Realizat de netclip